Într-o zi nu prea specială de iulie m-a împins curiozitatea mea caracteristică să accept să dau 180 de lei pe un bilet în primul rând la mijloc la concertul Vaya Con Dios. N-am eu toate albumele în original şi nu ascult muzica belgienilor cu lacrimi în ochi, dar am auzit de Puerto Rico, Nah Neh Nah, Don't Cry for Louie şi Pauvre Diable. Am auzit eu de mai multe, dar n-am auzit aşa de bine încât să mă mândresc cu faptul că le pot zice pe nume dacă mi le pui de pe CD.

Marţi a fost o zi agitată şi nu pot spune că am stat ca pe ace să aştept să se facă ora 20:00.

Concertul a început simplu cu Far Gone Now. De la primele acorduri şi vorbuliţe am realizat eleganţa data de genul muzical şi de originile franţuzeşti/nemţeşti/olandeze. Oui, le Royaume de Belgique a beaucoup d'offrir. Sau cum s-o zice la ei.

Dani a vorbit englezesco-franţuzeşte dar a fost clar că se simte mai bine în franceză. Oricum ar fi zis-o, publicul s-a bucurat că se vorbeşte cu dânsul. Şi ei s-au bucurat de aplauze.

Aproape uitasem de armonia jazz-ului. Pot să spun sincer că m-a cucerit trompeta şi vocea extraordinară a lui Dani Klein.

În viziunea mea ELEGANŢĂ este cuvântul care rezumă cel mai corect spectacolul de marţi seara.

Aaaaa şi am făcut şi poză cu Thierry.

Va las cu Ilia şi Je l'aime Je l'aime.

1 Comment »

December 10th, 2009 Ionut_N6 Says:

cea din poza este Alina? cine e Thierry? Henry cumva de la Barca? lol, glumesc

Leave a comment