Imi amintesc de Trupa Veche atunci si de concertele de la lansare. Ce vremuri...
Vreau sa stii, a iesit ca tine
Mi-a ramas in soare umbra ta
N-am stiut, tot ce o sa fie
Fara tine-i goala lumea mea
Mai jos in fiecare zi, alunec orice-ar fi
Mai jos in fiecare zi, alunec...
Am doar tacere fara tine si inima ciuline
Am doar tacere fara tine si-alunec...
Stiu ca asta-i culmea
Imi jurai ca n-o sa fie asa
As fi vrut, sa nu tac aiurea
La sfarsit sa urlu:"Nu pleca!"
Mai jos in fiecare zi, alunec orice-ar fi
Mai jos in fiecare zi, alunec...
Am doar tacere fara tine si inima ciuline
Am doar tacere fara tine si-alunec...
Mai jos in fiecare zi, alunec orice-ar fi
Mai jos in fiecare zi, alunec...
Am doar tacere fara tine si inima ciuline
Am doar tacere fara tine si-alunec...
Cu ce sunt, nimeni nu mai tine
Stiu ca ai sa plangi cand vei afla
Dar nu cumva, sa te-ntorci la mine
Decat tu, e mai buna umbra ta!
La 3:30 AM nu se mai aud masinile pe strada. Mai trece din cand in cand cate un taxi in viteza si deranjeaza rauletele formate de ploaie pe marginea soselei Mihai Bravu din Bucuresti. In rest, liniste si pace.
La TV nu e nimic interesant, Internetul e plin de caca del toro. Cel mai bine e sa inchizi tot si sa te bagi la somn. Si cand nu poti dormi, stai si te uiti in tavan si iti zboara mintea te miri unde. Si derulezi asa in capul tau zevzec imagini cu viteza luminii stinse. Si te gandesti la nemurirea sufletului si la raiul cateilor. Si iti amintesti de tot felul de chestii pe care le-ai spus sau le-ai facut si te gandesti ca vine Dr. Brown (vezi Back to the Future) si iti ofera sansa de a o lua de la inceput. Si apoi te gandesti si mai mult, scormonesti in creierul tau gelatinos si iti dai seama ca nu ai schimba nimic.
Apoi iti dai doua palme si iti notezi undeva sa tai accesul la net atunci cand nu mai poti sa dormi.
Sunt intr-un spatiu atat de mic...incerc sa scap, dar punga asta nenorocita nu vrea sa cedeze. Au strans-o la gura, ca sa nu mai intre aer. Sa ne sufocam, sa murim chinuiti, lent.
El deja nu mai respira. Refuz sa-l privesc si mi se face rau. Incerc sa strig dar nu ma aude nimeni. Aud un fosnet si vad un caine. Macar de m-ar ucide, sa scap de suferinta. Ei nu mai au puterea sa strige. Eram patru, am ramas doar doi.
E intuneric si liniste. Linistea asta macabra ma apasa ingrozitor. Sau poate e lipsa aerului sau trupurile fratilor mei. Mi-e rau. Lesin.
Lumina soarelui ma trezeste. Nu stiu cat timp am ramas inclestata cu intunericul din mine. Ma doare cand respir.
Au murit cu totii. Cu ultimul suflu incep sa strig din nou. Nu credeam sa ma auda cineva. Dar zgomotul se apropie. Incerc sa ma misc. Nu mai conteaza daca e vreum mesager al intunericului sau vreun salvator.
Cineva imi ridica inchisoarea de la pamant. Ma uit cu ochii mari la aceea fiinta dar nu pot vedea decat intuneric. Si sunt inerta. Deodata plasticul se transforma in ceva moale. Deschid ochii. Verde. Respir si ma doare. Din instinct imi adun fortele si ma ascund dupa niste fire de iarba. O mana ma atinge. Ma ridica. Mi-e teama, ma agat de fiecare fir de iarba pe care il vad. Mana ma magaie. Fiinta aceea imi sopteste ceva. Nu inteleg.
E cald in bratele ei. Inchid ochii. Ma trezeste aceeasi mana. Ma agat cu putere de materialul fin al tricoului. Mana ma pune in iarba.
Fiinta se indeparteaza. Eu strig. Vreau sa ma ajute. Vreau sa simt caldura aceea din nou.
Strig in zadar pana nu mai am voce. Mi-e frig. Si adorm.
Arătaţi-ne cum aţi convinge voi oamenii să iasă la curăţenie pe 25 septembrie, prin intermediul unui filmuleţ de maxim 1 minut, indiferent că e filmat cu o camera foto în parc sau cu una profesionistă. Ideea contează!
Filmuleţele trebuie încărcate pe YouTube şi trebuie să conţină în titlu “Let`s Do It, Romania!”. De asemenea, fiecare filmuleţ trebuie să conţină la final îndemnul “Înscrie-te pe www.letsdoitromania.ro“.
Apoi, ca să vă avem în evidenţă, trimiteţi link-ul de pe YouTube unde aţi încărcat filmuleţul la oana.bratila@letsdoitromania.ro. Totul până pe 25 septembrie, când mergem să curăţăm România de gunoaie. Cât mai repede, cât mai bine însă, pentru că premiul cel mare este câştigat de filmuleţul care întruneşte cele mai multe vizualizări. Un premiu de popularitate!
Cadourile vin direct de la Flanco:
Premiul I – o cameră video Samsung SMX – F40BP
Premiul II – o cameră foto Sony DSC – S2000B
Premiul III – un KIT Microsoft tastatură + Mouse Optic 500
La treabă! Let’s Do It!
Cu mâinile reci, cu faţa bătută de vânt, se îndreptă către orizontul întunecat.
Nu îi pasă că spinii îi sfâşie picioarele. Nu îi pasă că crengile copacilor îi julesc obrajii. El îşi doreşte numai libertatea.
A fugit de viaţa crudă a armatei. A fugit de bătăi, gloanţe şi suferinţă. Acum însă acestea îl urmăresc continuu. Îşi doreşte cu ardoare să le înfrângă, să scape de ele, dar e obosit. O sfârşeală i se scurge prin vene până în vârfurile picioarelor. Poate dacă mai face un pas... şi încă unul... şi încă unul... poate reuşeşte să treacă dealul acela din depărtare, apoi gardul de sârmă ghimpată... După asta, nimeni nu-l va mai prinde.
Dar ei se apropie. Duşmanul e acum în spatele său, aproape că îi poate simţi răsuflarea rece în ceafă. Chiar atunci toată ura şi durerea se transformă în forţă. Cu un ultim efort, dezertorul reuşeşte să sară gardul, ultimul simbol al captivităţii sale. Un gând fugar îl face să şoptească: "Sunt liber... Sunt LIBER!"
Dar, în acelaşi moment, o voce groasă din străfundul minţii răcneşte: "Nu eşti liber şi nu vei fi liber vreodată! Eşti un dezertor."
O bucată rece, mică, de metal îi străpunge pieptul. Inima i se opreşte. Totul se înnegreşte. Privirea i se înceţoşează. Simte cum sufletul său se scurge din el şi îşi ia zborul spre nemurire, cu aripi albe de înger. Sângele său stropeşte iarba de un verde crud cu mii şi mii de rubine.
Acum e noapte. În locul unde dezertorul s-a prăbuşit a rămas doar iarba patată de lacrimi de sânge. Luna şi stelele privesc neputincioase mormântul lui. Norii se adună şi îl jelesc cu lacrimi de cristal pe acel tânăr care a fost îndeajuns de curajos încât să fugă de pedeapsa unei vieţi mizerabile.
O femeie în doliu se îndreaptă către gardul de sârmă ghimpată al unităţii militare. Acolo în apropierea acelui gard negru a căzut fără viaţă fiul ei. Nimeni nu o ajută. Nicio rudă nu a însoţit-o la unitatea militară. E singură.
Viaţa este crudă uneori. Te loveşte nemilos cu pumnalul ei greu direct în inimă, provocând răni care pot fi vindecate doar de trecerea implacabilă a timpului.
Noiembrie 2004
Mi-e cald si mi-e rau. Si imi fuge pamantul de sub picioare.
Si mi-e cald.
Mi-am ignorat blogul. L-am ignorat intr-atat incat s-a suparat rau pe mine si a decis ca atunci cand imi voi aminti ca exista si voi dori sa scrijelesc idei stupide pe peretii lui virtuali sa imi interzica acest lucru.
Acum cateva saptamani am vrut sa-mi exprim o frustrare si editorul wordpress a refuzat sa ma lase sa fac asta. Un virus -atentie, VIRTUAL - cu care m-am pricopsit de la prietenul meu (l-am intrebat de unde l-a luat, n-a stiut sa-mi zica... oare prin ce sloturi si-a bagat el stick-ul in ultima vreme??) mi-a regulat cu bestialitate platforma wordpress.
Dar intre timp, cu putin ajutor ITeist, totul a revenit la normal.
Totul cu exceptia norului de cenusa care e din ce in ce mai sigur ca imi va strica mini-vacanta (BlueAir mi-a anulat zborul, incerc sa caut alta companie, este o adevarata aventura), a faptului ca in ultima vreme am o bafta egala cu minus numarul de la pantof si bineinteles a faptului ca am reusit sa bat recordul la numarul de decizii gresite pe care le-am luat anul asta.
Si totusi, in ciuda tuturor problemelor, sunt fericita. Sunt fericita ca mi-am luat baterii la camera. Sunt fericita ca am facut clatite, ca ma tine cineva de mana seara pana adorm pe diagonala patului, ca m-am implicat in proiecte mari si ca am un covor moale si pufos sub masa.
Blogul o sa se schimbe, asa cum m-am schimbat si eu de cand am scris ultima oara: in bine.
Pana una alta, sa speram ca norul de cenusa trece si ca eu voi zbura la Viena joi 
In sfarsit nu mai sunt cutii pe jos. E 30 decembrie. Maine se termina anul si eu ma bucur ca nu ma prinde 2010 cu lucrurile impachetate. Am injurat muncitorii pentru ca am in debara o cutie imensa cu chestii de zugravit. Au promis ca vin sa o ia anul asta. Suuuuure!
Sunt fericita ca m-am mutat si imi place totul la noua mea casa. Mutatul a fost printre putinele chestii bune care s-au intamplat in 2009.
Ma uit la telefon si vad data si stiu ca maine e ultima zi din an si ma bucur. Daca as face - ca in fiecare an - lista cu plusuri si minusuri pe 2009 as scrie vreo 10 pagini numai cu motive pentru care 2009 a mirosit a buda ecologica.
Sper ca 2010 sa nu fie mai rau ca 2009.
New year resolutions n-am, am decis sa nu ma mai astept la nimic pentru a nu fi dezamagita mai tarziu.
In 2010 we go with the flow.
La multi ani! Sa aveti un an nou (ca sa citez marii clasici in viata)
Si pentru ca e ultimul post de pe anul asta, o sa pun si cateva poze cu casa
bradul meu
beculete lipite pe geam
sufragerie view
cadoul primit de la Mosu' - i-au placut prajiturele 
dulapul cu jucarii din dormitor - i'm a "grown-up" kid 
am primit si flori
asta vad eu de la balcon
Ieri am facut prajiturele si am impodobit bradul. I-am pus Mosului milk and cookies pe masa langa brad.
Dimineata am gasit un cadou superb (o sa fac si poze imediat ce imi recuperez acumulatorii) langa paharul gol de lapte. Yeeey!
Sarbatori fericite tuturor si sper ca v-a adus Mosu' cadoul pe care vi l-ati dorit.
Merry Christmas!
Inainte de toate
