Mi-am neglijat blogul şi datoriile de leapşa (da Hoi, tocmai pe tine te-am uitat). Afară-i frumos şi soare şi primăvară, aşa că m-am mutat. Afară.
Şi InConcert merge bine şi e treabă multă şi sunt oameni foarte tari şi idei multe.
A fost vacanţă şi somn.
Acum e treabă şi şcoală.
Şi-mi place mai mult să ies în parc, să citesc sau să scriu despre concerte decât să scriu pe blog.
M-am mutat în offline pe o perioadă nedefinită.
InConcert.ro prezintă Concert Caritabil cu Tep Zepi, Voodoo, White Ash luni, 13 aprilie, în club El Grande Comandante (Strada Viitorului nr. 26), începând cu orele 20:00.
Organizat în colaborare cu Consiliul Studenţilor CIG şi Senatul Studenţesc ASE, evenimentul aduce împreună mai multe trupe româneşti pentru o cauza nobilă. Dorim ca sărbătoarea de Paşti să fie simţită şi de copiii din centrele de plasament Orhideea şi Sf. Iosif, aşa că vă aşteptăm în El Grande Comandante ca să facem o faptă bună.
Mulţumim El Grande Comandante, trupelor Tep Zepi, Voodoo şi White Ash, precum şi partenerilor: Concertlist.ro, iConcert.ro, Zdaf.ro, LumeBună.ro, Asociaţia DaAfaceri, No.3 Blog, RATB.
Preţul unui bilet este de 15 lei, însă cei care doresc să doneze mai mult o pot face. Banii strânşi se vor duce integral către centrele de plasament menţionate.